iti spun despre visele mele ... si stiu ... te sperie ... dar cum ziceam in 2 se fac multe ... stiu ca sunt alte lucruri mai importante intre noi de rezolvat ...
stiu nu am mai scris de ceva vreme ... poate nimeni nu intelege ... de ce scriu ... despre ce scriu ...
Din ciclul prietenii si deale femeilor ... dar ambele lurcuri sunt adevarate!
Tanarul rege Arthur a fost invins si inchis de monarhul regatului vecin. Monarhul ar fi putut sa-l omoare, dar a fost miscat de tineretea si idealurile lui Arthur. Asa incat monarhul s-a oferit sa-i redea libertatea in schimbul raspunsului la o intrebare foarte dificila.
Lui Arthur i s-a dat un an pentru a afla raspunsul la intrebare; daca dupa trecerea perioadei de un an el nu avea raspunsul va fi condamnat la moarte. Intrebarea cu pricina era: "Ce vor cu adevarat femeile?"
O astfel de intrebare ar lasa perplex chiar si pe cel mai invatat dintre barbati, iar pentru tanarul rege Arthur era o chestiune imposibila. Dar cum tot era o optiune mai buna decit moartea, a acceptat propunerea monarhului de a avea raspunsul pina intr-un an. S-a intors in regatul lui si a inceput sa intrebe pe toata lumea: pe printesa, pe preoti, pe intelepti. A vorbit cu fiecare dar nimeni nu a putut sa-i dea un raspuns satisfacator. Multi oameni l-au sfatuit sa consulte pe batrina vrajitoare - ea era singura care i-ar fi putut da un raspuns. Dar pretul era mare - pentru ca vrajitoarea era faimoasa in regat pentru preturile exorbitante pe care le cerea. Dar ultima zi a anului sosi si Arthur nu avu incotro, decit sa mearga la vrajitoare. Ea accepta sa-i dea regelui raspunsul la intrebare, dar Arthur trebuia sa accepte pretul ei mai intai: vrajitoarea a cerut sa se casatoreasca cu Gawain, cel mai nobil dintre cavalerii Mesei Rotunde si cel mai bun prieten al lui Arthur. Tanarul Arthur a fost terifiat la auzirea cererii vrajitoarei. Ea era cocosata si hidoasa, avea doar un singur dinte, mirosea ingrozitor si scotea sunete dubioase. Nu intalnise niciodata o creatura mai respingatoare. In consecinta a refuzat sa-si forteze prietenul sa se casatoreasca cu ea si sa indure asa o povara.
Gawain auzind care era propunerea vrajitoarei, a vorbit cu Arthur si i-a spus ca nici un sacrificiu nu era mai mare decat viata regelui si ocrotirea Mesei Rotunde. Asa incat nunta lor a fost stabilita si vrajitoarea a dat raspunsul la intrebarea lui Arthur: "What a woman really wants is to be in charge of her own life. (Ce vrea cu adevarat o femeie este sa fie stapina pe propria-i viata)"
Toti au stiut ca vrajitoarea a grait adevarul si viata lui Arthur a fost crutata. Si ce nunta au avut Gawain si vrajitoarea! In timp ce Gawain era gentil si curtenitor ca intotdeauna, batrina vrajitoare nu a ezitat sa-si etaleze relele maniere, facindu-i pe toti sa se simta prost. Seara nuntii sosii. Gawain sfortindu-se, intra in dormitor. Insa ce priveliste il astepta! Cea mai frumoasa dintre femei era intinsa pe pat! Stupefiat Gawain intreba ce s-a intimplat.
Mindretea de fata replica: de vreme ce el a fost atat de dragut si gentil cu ea pe cand aparea ca o vrajitoare, ea va arata jumatate de timp ca o vrajitoare si cealalta jumatate va fi o frumoasa femeie. Si-l intreba care din cele doua aratari vrea el sa fie ziua si care noaptea?
Ce cruda intrebare! Gawain se gandi: in timpul zilei o frumoasa femeie sa se mandreasca cu ea prietenilor, dar in timpul noptii, in intimidate, o hidoasa vrajitoare? Sau sa prefere pe batrina vrajitoare in timpul zilei, iar noptea pe cea mai frumoasa dintre femei cu care sa imparta multe momente intime?
Tu ce ai alege ?
Raspunsul lui Gawain urmeaza imediat dar nu-l citi pana nu faci alegerea ta...
Nobilul Gawain a replicat ca o lasa pe ea sa aleaga. Auzind asta ea a anuntat ca va fi frumoasa tot timpul pentru ca el a respectat-o indeajuns incat s-o lase sa fie stapina pe propria-i viata, sa ia propria-i decizie.
Morala:"Daca nu-i lasi femeii tale sansa la propria alegere (in fiece lucru), lucrurile vor lua o intorsatura urita!"
Here I am Seeing you once again My mind's so far away My heart's so close to stay Too proud to fight I'm walking back into night Will I ever find someone to believe?
“Be that word our sign of parting, bird or fiend!” I shrieked, upstarting — “Get thee back into the tempest and the Night’s Plutonian shore! Leave no black plume as a token of that lie thy soul hath spoken! Leave my loneliness unbroken! — quit the bust above my door! Take thy beak from out my heart, and take thy form from off my door!“
And the crow, never flitting, still is sitting, still is sitting On the pallid bust of Pallas just above my chamber door; And his eyes have all the seeming of a demon’s that is dreaming. And the lamplight o’er him streaming throws his shadow on the floor; And my soul from out that shadow that lies floating on the floor Shall be lifted—nevermore!